Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Farmaciile Catena promovează reduceri false

0 127

Pliant-Catena

Asociația pentru Protecția Consumatorilor (APC) acuză lanțul de farmacii Catena că oferă reduceri false consumatorilor și îi induce în eroare prin reduceri substanțiale, dar inexistente.

Prin intermediul unui comunicat, APC spune că astfel de practici sunt interzise de lege. Asociația pentru Protecția Consumatorilor a realizat o cercetare de piață în perioada 20-24 februarie 2014, în urma căreia a studiat comportamentul economic al lanțului de farmacii în raport cu consumatorii.

APC a constatat astfel că în farmaciile Catena se oferă clienților materiale promoționale care sunt distribuite gratuit, dar sunt trecute pe bonul fiscal ca având o anumită valoare, iar apoi o reducere de 100% din preț.

„După cum se poate vedea în bonul fiscal ataşat, broşura <> este distribuită cu titlu gratuit în reţeaua farmaciilor Catena. Cu toate acestea, pe bonul fiscal, materialul promoţional apare având preţul de 5 lei, la care se aplica aceeaşi reducere de 5 lei. Mai mult, pentru că au fost oferite 2 broşuri „gratuite”, reducerea finală pentru acestea s-a ridicat la suma de 10 lei. Împreună cu reducerile acordate pe baza cardului de fidelitate (4,20 lei, reprezentând reducerea reală a preţului la medicamente) a rezultat un total de 14,20 lei în minus, sumă prezentată cu litere mari drept economie, creându-se astfel consumatorului falsa impresie a unei reduceri substanţiale”, spun cei de la Protecția Consumatorilor.

Legea 363/2007 privind practicile comerciale incorecte, prin art. 6, interzice o astfel de practică comercială înşelătoare care induce în eroare consumatorul mediu.

“Crearea falsei impresii a consumatorului că a realizat o economie importantă prin achiziţia efectuată, deşi în realitate nu este vorba de aşa ceva, produsul promoţional fiind oferit cu titlu gratuit şi fără vreun preţ tuturor, este de natură a induce în eroare consumatorul şi îl poate determina, în viitor, să revină, în speranţa unor reduceri la fel de consistente”, a precizat Costel Stanciu, preşedintele APC Romania.

bon fiscal catena

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.