Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Farmacista dejenilor din Dealul Florilor, victima accidentului mortal de la Livada

0 35

Timp de foarte mulți ani de zile a fost considerată prima soluție salvatoare a bolnavilor dejeni din cartierul Dealul Florilor. Cu un sfat, cu o recomandare pentru tratament, cu un zâmbet și o urare de sănătate adresată clienților, Rodica Olar alina sufletele îndurerate ale bolnavilor care călcau pragul farmaciei din cartier.

Marți, 10 noiembrie, destinul farmacistei s-a frânt brusc, în urma unui accident rutier petrecut pe raza localității clujene Livada. Din câte se pare, femeia în vârstă de 69 de ani a suferit un accident vascular în timp ce se afla la volan. Autoturismul Volkswagen pe care îl conducea a intrat pe contrasens, unde s-a izbit violent de un autoturism Ford, condus de un bărbat de 40 de ani din Cluj-Napoca.

În urma impactului extrem de violent, bărbatul a rămas încarcerat, iar femeia a fost găsită în stop cardio-respirator de personalul Ambulanței Gherla, care a ajuns de urgență la fața locului. Asistenții au demarat imediat manevrele de resuscitare, acestea fiind continuate apoi de către medicii de la Ambulanța Dej, femeia fiind stabilizată și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj-Napoca. Din păcate, ajunsă la clinica din Cluj, în ciuda eforturilor depuse de medici, inima femeii a încetat să bată pentru totdeauna.

Originară din comuna sălăjeană Rus, satul Buzaș, Rodica Olar va fi înmormântată mâine în localitatea natală.

Familia acesteia anunță că ”Cei care doresc să-și ia rămas bun de la ea sunt așteptați sâmbătă, 14 noiembrie orele 12.00, în localitatea natală. Dumnezeu să-i aștearnă lumina și dragostea nesfârșită în calea sufletului ei curat și bun!

Dumnezeu s-o odihnească în pace!

rodica olar

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.