Clubul de fotbal Unirea Dej a pierdut cu scorul de 4-0 întâlnirea cu CS Oșorhei. Partida, disputată în această după-amiază, a contat pentru etapa a IX-a a seriei a V-a din Liga a III-a.
Gazdele au deschis repede scorul și în minutul 8 era deja 1-0, golul fiind marcat de Lavrincsik. Până la pauză a înscris și Ban (40) și Oșorheiul a intrat cu 2-0 la cabine. Imediat după reluare Andor (55) a marcat golul trei și a spulberat orice șansă pentru Unirea Dej. Mai mult decât atât, Trip (65) a punctat și el pentru formația sa, iar CS Oșorhei – Unirea Dej s-a încheiat 4-0.
Pentru dejeni urmează meciul de pe teren propriu cu Metalurgistul Cugir (vineri, ora 15, Stadionul Municipal Dej), în timp ce Oșorheiul întâlnește Gloria Progresul în deplasare.