Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Femeie atacată într-un local din Dej FOTO/VIDEO

1 312

femeie atacata dej

Un apel la 112 a anunțat faptul că într-un local de pe strada Crângului din Dej a fost găsită o persoană în stare de șoc.

Din primele informații este vorba despre barmanița localului care ar fi fost atacată de un necunoscut în jurul orei 19. Aceasta se afla în stare de șoc când a fost găsită. Imediat la fața locului a fost trimisă o ambulanță care a transportat victima la Spitalul Municipal Dej, dar aceasta nu a rămas internată.

Femeia a povestit că agresorul i-ar fi pulverizat spray iritant în ochi, iar apoi ar fi lovit-o. Tot aceasta susține că persoana necunoscută a dispărut din local cu o sumă de bani.

Polițiștii criminaliști s-au deplasat și ei pe strada Crângului și au efectuat cercetări. Urmează ca aceștia să stabilească dacă cele povestite de barmaniță se adeveresc sau nu, oamenii legii fiind ajutați și de imaginile surprinse de camerele de supraveghere.

talharie DEJ

ACTUALIZARE IPJ CLUJ

În fapt, la data de 08 iunie a.c. ora 18:55, la Poliţia municipiului Dej s-a primit o sesizare despre faptul că o femeie de 46 ani din comuna Unguraş, judeţul Cluj, angajata unui bar din localitate, ar fi fost găsită în stare de inconştienţă, fiind căzută după tejgheaua barului.
Cu ocazia acordării îngrijilor medicale de către personalul medical, aceasta ar fi afirmat că a fost victima unei agresiuni corporale, fiind lovită de către o persoană necunoscută de sex bărbătesc.
Din cercetările efectuate până în prezent rezultă că ultimul client a plecat din bar în jurul orelor 18:15, fără a fi semnalate fapte de violenţă, iar după această oră în local nu a mai intrat niciun client.
În cauza se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More