Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Femeie decedată în urma unui accident rutier. A fost proiectată prin parbriz

0 1.637

O femeie a decedat în urma unui accident rutier provocat de un șofer băut la volan.

Cei de la IPJ Maramureș transmit faptul că, aseară, în jurul orei 22:30, polițiștii au intervenit la un accident de circulație produs între localitățile Strâmbu Băiuț și Lăpuș.

În urma acestui eveniment, o femeie de 47 de ani, pasageră în autovehiculul implicat în accident, a fost descarcerată, însă echipajele medicale au fost nevoite să constate decesul acesteia.

Polițiștii au identificat șoferul și anume un bărbat de 48 de ani, din Ungureni. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0.99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Verificările efectuate până în acest moment au relevat că în timp ce conducea autovehiculul, bărbatul nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat, iar pasagera, care nu purta centura de siguranță, a fost proiectată prin parbriz, notează purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More