Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Femeie din Timiș reținută de polițiștii dejeni pentru furt calificat

0 20

accident la iesire din Dej

Poliţiştii au reţinut, pentru 24 de ore, o femeie bănuită furt calificat. Aceasta ar fi sustras 1.000 euro dintr-o cameraă de hotel.

La data de 8 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej au depistat şi reţinut pentru 24 de ore, o femeie, de 33 de ani, din judeţul Timiş, bănuită că ar fi sustras bani din camera unei pensiuni, de pe raza municipiului Dej.

În fapt, la data de 8 octombrie .a.c., între orele 00:30-00:50, femeia ar fi pătruns fără drept în camera unei pensiuni, lăsată neasigurată, de unde ar fi sustras suma de 1.000 de euro.

În urma plângerii făcută de către persoana cazată la pensiunea în cauză, precum şi a verificărilor efectuate de către poliţişti, femeia a a fost depistată, în mai puţin de 24 de ore.

Aceasta este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de ,,furt calificat”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Faţă de aceasta s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind depusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J Cluj.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.