Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Femeie din Turda păgubită cu 45.000 de euro, prețul unui apartament

0 20

turda

Un bărbat, de 42 de ani, a fost depistat de poliţişti şi este cercetat pentru înşelăciune. Acesta ar fi păgubit o femeie cu circa 45.000 de euro, promiţându-i că va intermedia achiziţionarea unui apartament în Turda.

La data de 8 ianuarie, în urma cercetărilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda s-a propus continuarea urmăririi penale faţă de un bărbat, de 42 ani, din Turda, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.

Din cercetări a rezultat că, în perioada martie 2013- august 2014, bărbatul ar fi determinat o femeie să-i depună în contul personal o sumă de bani, promiţându-i că va achiziţiona, în numele ei, un apartament în municipiul Turda. După ce partea vătămată ar fi dat curs celor solicitate, cel bănuit de comiterea faptei ilicite ar fi utilizat banii în folos personal. Prejudiciul reclamat este de aproximativ 45.000 de euro.

În cauză, continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.