Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Femeie dispărută din Turda, găsită decedată după o săptămână

0 230

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au fost sesizați luni cu privire la faptul că femeia în vârstă de 72 de ani, din municipiul Turda, plecată voluntar la data de 29 aprilie a.c., a fost găsită, din nefericire, decedată, într-o zonă cu vegetație din extravilanul localității Moldovenești, de către un bărbat de 34 de ani.

În urma verificărilor preliminare, nu au fost identificate urme vizibile de violență pe corpul acesteia.

Femeia a fost dată dispărută în 29 aprilie, când Poliția municipiului Turda a fost sesizată în jurul orei 23.00 despre faptul că, CIURCUI RAVECA, în vârstă de 72 de ani, a plecat voluntar în aceeasi dată, în jurul orei 11.00, din municipiul Turda și nu a mai revenit la domiciliu

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul.

@someseanul

Femeie dispărută din Turda, găsită decedată într-o zonă cu vegetație #stiri #breakingnews #news #someseanul #cluj #turda

♬ sunet original – Someșeanul

Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.