Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Femeie dispărută găsită decedată. Ucigașul i-a ascuns cadavrul

0 611

Cadavrul unei femei dispărute de la începutul lunii a fost găsit de polițiști. Aceasta a decedat în urma mai multor lovituri.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj transmite prin intermediul unui comunicat de presă faptul că, trupul neînsuflețit al unei femei declarate dispărută de la începutul lunii februarie a fost descoperit în urma unor percheziții.

Reamintim că poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, din data de 8 februarie, Moisin Mihaela Claudia, în vârstă de 41 de ani, din comuna Florești, județul Cluj a plecat de la domiciliu și nu a mai putut fi contactată.

Astfel la data de 27/28 februarie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, au efectuat percheziții pe raza localității Războieni, județul Alba.

În urma acestora, a fost descoperit cadavrul femeii a cărei dispariție a fost adusă la cunoștința organelor de poliție în data de 17 februarie.

Totodată, în urma cercetărilor efectuate, a fost identificat un bărbat în vârstă de 47 de ani, din  județul Alba, bănuit de uciderea femeii.

Conform investigațiilor efectuate până în prezent, la data de 8 februarie, femeia s-ar fi deplasat în mod voluntar la domiciliul bărbatului, unde ar fi avut loc un conflict spontan între cei doi.

Ulterior bărbatul ar fi agresat-o pe femeie și i-a provocat răni care au condus la decesul acesteia. De asemenea, bărbatul ar fi ascuns cadavrul femeii într-o anexă a clădirii în care acesta locuia.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, transmit cei de la IPJ Cluj.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More