Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Femeile care au născut trei copii până în 1990 s-ar putea pensiona mai devreme

0 32

Un proiect de lege va fi discutat săptămâna viitoare de Senatul României, parlamentarii urmând să stabilească scăderea vârstei de pensionare pentru o anumită categorie de femei.

Conform actului normativ ce urmează să fie supus la vot săptămâna viitoare, femeile care au născut cel puţin trei copii, până la data de 1 octombrie 1990, şi care i-au crescut până la vârsta de 10 ani, vor putea să se pensioneze mai devreme.

”Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare şi care au născut cel puţin 3 copii şi i-au crescut până la vârsta de 10 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare după cum urmează:

a) cu un an – pentru 3 copii; b) cu doi ani – pentru 4 sau mai mulţi copii”, spune inițiatorul legii,senatorul PSD Trifon Belacurencu.

Proiectul de lege mai stabileşte că vârsta de pensionare redusă nu poate fi mai mică de 55 de ani.

În prezent, vârsta de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi de 63 de ani pentru femei.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.