Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Fenomenul infracţional la nivelul judeţului Cluj s-a diminuat cu 9,73%

0 215

politia11

În primele 6 luni ale anului 2013, activitatea poliţiştilor clujeni s-a axat pe prevenirea şi combaterea infracţiunilor de natură judiciară, combaterea infracţionalităţii din domeniul mediului de afaceri, asigurarea siguranţei stradale şi reducerea numărului de victime din accidente rutiere, toate acestea fiind domenii de acţiune prioritare ale Poliţiei Române.

Pentru reducerea numărului infracţiunilor şi a participanţilor la săvârşirea faptelor de natură penală, poliţiştii au organizat şi desfăşurat 170 razii în medii cu risc criminogen ridicat şi 3.487 acţiuni cu efective mărite şi în sistem integrat, care au condus la constatarea a 1.769 infracţiuni, dintre care 1.540 în flagrant.

În cadrul acţiunilor organizate s-a urmărit prevenirea şi combaterea comiterii faptelor cu violenţă în mediul stradal, a furturilor, precum şi depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor ce încalcă legea sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 59.002 sancţiuni contravenţionale, îndeosebi la regimul circulaţiei rutiere şi la Legea nr. 61/1991 republicată.

Din analiza activităţii a rezultat că, în pofida crizei financiare pe care o parcurgem, fenomenul infracţional la nivelul judeţului Cluj s-a diminuat, înregistrându-se o scădere procentuală de 9,73 % a faptelor penale sesizate faţă de perioada similară a anului 2012, judeţul Cluj fiind printre cele mai sigure judeţe din ţară (locul 34 la nivel naţional).

Criminalitatea de mare violenţă reprezintă 1,36 % din totalul infracţiunilor contra persoanei şi 1,77 % din totalul infracţiunilor contra vieţii, integrităţii şi sănătăţii.

S-a menţinut trendul descendent al infracţiunilor contra patrimoniului sesizate, în semestrul I 2013 fiind înregistrată o scădere de 14,05 % a acestui gen de infracţiuni.

De asemenea, infracţiunile de furt sesizate au scăzut în perioada analizată cu 11,18%, acestea reprezentând 72,89% din totalul infracţiunilor contra patrimoniului sesizate în primele 6 luni ale acestui an. Scăderi au fost înregistrate la toate genurile de furt: furturi din locuinţe (-6,67%), furturi din buzunare, poşete (-5,55%), furturi din autovehicule (-23,13%), furturi de autovehicule (-18,92%), alte infracţiuni de furt (-12,87%); furturile din societăţi comerciale s-au menţinut la acelaşi nivel.

În domeniul criminalităţii economico-financiare s-a acţionat pe domeniile prioritare de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale stabilite la nivel judeţean.

Au fost constatate 422 infracţiuni de evaziune fiscală, fiind cercetate un număr de 206 persoane.

Au fost intensificate acţiunile de prevenire a accidentelor rutiere ţinând cont de principalele cauze generatoare. În acelaşi timp, au fost organizate 1.881 acţiuni, în urma cărora poliţiştii rutieri s-au sesizat de comiterea a 582 infracţiuni.

În timpul acţiunilor organizate, poliţiştii rutieri au aplicat 40.130 sancţiuni contravenţionale. Au fost reţinute un număr de 2.995 permise de conducere şi au fost retrase, pentru diferite motive, un număr de 1.245 certificate de înmatriculare.

În acestă perioadă accidentele de circulaţie grave s-au diminuat cu 14,46%; a fost înregistrată o creştere cu 19,20% a numărului persoane decedate în accidente rutiere, o diminuare cu 14,62 % a persoanelor rănite grav şi o diminuare cu 15,62% a persoanelor rănite uşor.

Pentru realizarea siguranţei comunităţii, s-a urmărit eficientizarea măsurilor întreprinse de către structurile de ordine publică, creşterea capacităţii de acţiune, amplificarea relaţiilor de colaborare şi cooperare inter-instituţională, reducerea timpului de răspuns la solicitarea cetăţenilor sau la producerea unor evenimente.

În această perioadă criminalitatea stradală a înregistrat o scădere de 5,01% în comparaţie cu semestrul I 2012, iar criminalitatea din mediul rural s-a diminuat cu 6,90%.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More