Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Fereastra deschisă a vecinului i-a dat de bănuit. A sunat imediat la poliție

0 42

Un bărbat din Târgu Lăpuș a alertat autoritățile după ce a văzut că fereastra casei unui vecin este deschisă. Bărbatul știa că vecinul lui este plecat la muncă în străinătate, astfel că a intrat la bănuieli.

Acestuia i s-a părut suspect faptul că geamul este deschis, știind că nu locuiește nimeni la respectiva adresă momentan, astfel că a avut prezență de spirit civic și a sesizat poliţia.

Mariflor

Oamenii legii au dat răspuns sesizării și, odată deplasați la fața locului, poliţiştii au constatat că fereastra a fost forţată iar bunurile din casă erau răvăşite.

”Activităţile de documentare şi cercetare efectuate au dus la identificarea a doi tineri de 18 şi 19 ani din oraş, bănuiţi de comiterea faptei”, se arată în comunicatul IPJ Maramureș.

De asemenea, poliţiştii din Târgu Lăpuş au reuşit recuperarea mai multor unelte electrice, în valoare de peste 4000 de lei, sustrase dintr-o anexă a aceleiaşi locuinţe. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More