Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Festivalul Muzicii de Fanfară și Ziua Europei, marcate la Dej – FOTO/VIDEO

0 319

festivalul muzicii de fanfara dej

Atmosfera din centrul Dejului a fost animată vineri la prânz de acorduri pe muzică de fanfară, un eveniment la care au luat parte atât elevi, reprezentând generația tânără, cât și dejeni trecuți de prima tinerețe, nostalgici ai vremurilor în care fanfara era o prezență obișnuită în parcuri.

Festivalul Muzicii de Fanfară, eveniment organizat de Primăria Dej și ajuns la a doua ediție, a început cu parada fanfarelor participante.

Fanfara ”Promenada” din Câmpia Turzii, Fanfara Casei Municipale de Cultură Gherla și Fanfara reprezentativă a municipiului Dej au defilat prin centrul orașului, prin fața clădirii Primăriei și a Consiliului Local, ajungând apoi la locul de desfășurare a festivalului, în Parcul Mic.

Aici, fiecare fanfară a avut la dispoziție aproximativ 20 de minute pentru a încânta auzul spectatorilor, prezenți în număr destul de mare pe băncile și aleile din parc.

Totodată, cu această ocazie a fost marcată și Ziua Europei, elevi de la instituțiile de învățământ din Dej defilând cu steagurile statelor Uniunii Europene. Steagurile statelor membre ale Uniunii Europene au fost purtate de elevi de la: Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, Liceul „Alexandru Papiu Ilarian”, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, Liceul Tehnologic „Someș” Dej și Liceul „Henri Coandă”

La final, pentru a le mulțumi pentru prezență, primarul Costan Morar i-a premiat pe elevii participanți la paradă, dar și pe dirijorii fanfarelor din cadrul Festivalului Muzicii de Fanfară.

 

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.928376573891777.1073741964.467241263338646&type=1

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More