Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Filmul „Cardinalul” la Dej. Destinul lui Iuliu Hossu pe ecranul Centrului Cultural „Arta”

0 185

Filmul „Cardinalul” ce prezintă destinul unei personalități marcante pentru istoria românească, Iuliu Hossu, va rula la Centrul Cultural „Arta”.

Primăria Municipiului Dej în colaborare cu  Ager Film organizează marți, 12 noiembrie de la ora 18:00, la Centrul Cultural ,, Arta”, Gala de prezentare a filmului ,,Cardinalul”. Intrarea este liberă.

Cardinalul prezintă o parte din viața episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, câteva scene de la Marea Unire și pe urmă perioada încercării convertirii forțate în penitenciarul Sighet. Rolul lui Iuliu Hossu este jucat de actorul Radu Botar, iar alături de el joacă Ioan Andrei Ionescu, Richard Bovnoczki, Radu Bânzaru, Maria Ploae, Cristian Iacob, Mircea Andreescu, Ovidiu Crișan, Remus Mărgineanu, Bogdan Nechifor.

            “În filmul CARDINALUL, inspirat din viața episcopului greco-catolic Iuliu Hossu am avut ocazia să urmăresc un destin exemplar, de la crainic al Marii Uniri din decembrie 1918,  la penitenciarul de exterminare din Sighet, numit și ”temnița elitelor”, unde mulți dintre cei închiși, înalți demnitari sau prelați uniți, au plătit cu viața.  Au urmat apoi pentru Iuliu Hossu 15 ani în domiciliu forțat până la moartea sa de martir al neamului. Un om a cărui conștiință nu a putut fi înfrântă.

Și nu numai el, ci și colegii săi de suferință, preoții care au răbdat închisoarea cu smerenie și demnitate. Constatase cineva, dintre cei care studiaseră dosarul înaintat la Vatican în vederea recunoașterii martiriului, că au fost 12 episcopi greco-catolici întemnițați în România și nu a trădat niciunul dintre ei. Frumoasă remarcă! Cred că în peisajul atât de divers al filmului românesc este bine să existe şi un film închinat acestor martiri ai neamului. O istorie încă ignorată şi pe care, din păcate, unii o vor uitată”,a declarat regizorul Nicolae Mărgineanu.

,,Cardinalul” a fost realizat de Ager Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, iar filmările au avut locîn Memorialul Sighet, Penitenciarul Jilava, fostul penitenciar Doftana și alte locații, timp de 20 de zile.

Din echipa filmului fac parte Gabriel Kosuth (director de imagine), Cornel Țăranu (muzică), Nita Chivulescu (montaj), Dumitru Nicodim (scenograf), Nicolae Mărgineanu jr (producător executiv) Luminița Mihai (costume). Filmul va putea fi văzut pe ecranele din România începând cu 9 noiembrie, fiind distribuit de Ager Film, urmând a fi organizate proiecții de gală în București dar și în Târgu Jiu, Arad, Alba Iulia, Târgu Mureș, Oradea, Satu Mare, Cluj și Blaj.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More