Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Firme de dezmembrări auto luate la control. Zece mașini indisponibilizate

0 291

Potrivit celor de la IPJ Maramureș, ieri, 23 iunie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilicite de evaziune fiscală săvârşite în domeniul dezmembrărilor auto şi comercializării pieselor auto second – hand.

Astfel, poliţiştii au verificat 6 societăți comerciale și 2 persoane fizice de pe raza oraşului Baia Mare şi a comunei Săcălăşeni. În urma verificărilor efectuate s-au constatat două infracţiuni de evaziune fiscală şi a fost dispusă măsura indisponibilizării a 10 autoturisme aflate în curs de dezmembrare, dar și a 160 de piese auto second-hand, toate în valoare de peste 30.000 lei.

Deasemenea, pentru încălcărea de către o întreprindere individuală a unor prevederi pe linia autorizării atelierelor de reparații auto și pe linie de mediu, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, din care una pe linia privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrarea vehiculelor scoase din uz și una pe linia Legii privind modalitatea de gestionare a vehiculelor scoase din uz.

Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 6.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea activității acestei întreprinderi până la intrarea în legalitate.

 Pe durata acţiunii poliţiştii de investigarea criminalităţii economice au beneficiat de sprijinul specialiştilor din cadrul Registrului Auto Român și din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Maramureș.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More