Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Fiul omului de afaceri dejean Ioan Tecar implicat în circuitul mitei de la Consiliul Județean Cluj

17 14.715

cristian florin tecar

Tot mai multe amănunte încep să apară în legătură cu presupusa rețea de dare și primire de mită în care este implicat Horea Uioreanu, fostul președinte al Consiliului Județean Cluj.

Potrivit declarațiilor martorilor audiați de procurori, în rețeaua șpăgarilor președintelul CJ Cluj apare și numele lui Ioan Tecar, care ar fi trimis un plic cu bani pentru Horea Uioreanu prin intermediul fiului său, Florin Tecar.

Emil Mirel Mocan, șoferul lui Horea Uioreanu a declarat în fața anchetatorilor că în anul 2013 a primit un plic de la Florin Tecar, pe care l-a predat apoi lui Răzvan Pop, cel care ținea evidența șpăgilor primite de președintele CJ Cluj.

”Aşa cum am declarat anterior, la data respectivă mă aflam în faţa CJ Cluj unde fumam o ţigară. Nu îmi amintesc exact dacă din clădirea Consiliului Judeţean sau din parcare, a venit la mine un tânăr de aproximativ 25 de ani care mi-a spus să-l însoţesc, fără a-mi da explicaţii. M-am dus cu persoana respectivă cu autoturismul acestuia, marca Audi A8 de culoare neagră, în apropiere, pe Calea Dorobanţilor, unde mi-a înmânat un plic spunându-mi că este pentru domnul preşedinte Horea Uioreanu. Am luat plicul, după care am fost adus de către acea persoană în parcarea Consiliului Judeţean Cluj”, a declarat Emil Mocan, conform știridecluj.ro.

”Eu am primit un plic în care mi s-a spus că este o sumă de bani fără să mi se spună în ce cuantum, spunându-mi doar că este pentru preşedintele Horea Uioreanu. L-am întrebat pe Răzvan Pop dacă să-i las lui plicul cu bani, iar acesta mi-a spus că să i-l dau lui, lucru pe care l-am şi făcut”, a mai declarat şoferul lui Uioreanu, potrivit sursei menționate.

Spusele lui Emil Mocan sunt susținute și de Răzvan Pop.

”Din câte ştiu eu, Uioreanu Horea se foloseşte de şoferul Mocan Emil, zis Băluţ, pentru primirea unor sume de bani de la unii oameni de afaceri. În concret ştiu de la Mocan Emil că, în vara -toamna anului 2013, acesta a luat un pachet ce conţinea suma de 30.000 de lei de la numitul Tecar, patron al societăţii Samus Construcţii SRL Dej sau de la un intermediar al acestuia.”

 

Foto: Facebook.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. ady spune

    sa vedem controleaza dna societatile lui Tecaru???Tecaru are aere parca el e stapanul Dejului.sa vedem masurile care se iau

  2. Dejean spune

    Draga DNA,
    Iti scriu din Dej. Stii tu, municipiul ala care mai degraba seamana cu o comuna, unde se unesc Somesele. Cica este unul Tecar, un pocait habotnic, care prospera cumparand influenta politicienilor, a sefului politiei din Dej, autoritatile locale sarutandu-i picioarele intr-un mod gretos. Fiul lui se comporta prin Dej de parca stapaneste orasul facand raliuri prin fata politistilor ( rusine d-le Muresan) , conducand masini inainte sa isi fi luat permisul de conducere. Oamenii astia au un tupeu jegos, nesimtire si se ocupa cu afaceri intr-un mod cat se poate de cinstit castigand contracte cu statul pe banda rulanta.
    Draga DNA te rog cand mai ai vreme mai vino pe la Dej, in satucul nostru uitat de lume exista un nivel de coruptie nemaintalnit, incepand cu fostul primar Ungur ( care nu a raspuns nici pana acum pentru banii publici furati), seful politiei Muresan ( s-a si pensionat ca doar nu a pierde banii statului pe labnga afacerile ilegale) plus nenumarate personalitati dejene despre care puteti afla si stand la o cafea pe terasa la Lemnul Verde…

  3. Gica spune

    Aviz celor care lăsați comentarii de tot cacatul,cretini invidiosi si necunoscatori de cauza,voi toata viața o sa ramaneti preocupati de soarta altuia in timp ce viața voasta se scurge ca nisipul din clepsidra fără sa realizati nimic in viata.Daca dl Tecaru nu avea inițiativa si nu era un om muncitor care sa prospere in afaceri,Dejul arata ca si un sat uitat de lume,pai datorită acelui domn Tecar,au de munca mii de oameni in Dej,cu bune cu rele datorită lui Tecaru au ce pune in farfurie copiilor mii de muncitori care lucrează in firmele lui,si creaza tot timpul locuri de munca sa aveți voi ce mânca .Luati voi inițiativa si faceți ceva bun in Dej dacă tot sunteți carcotasi,muritori de foame ce sunteți,invidiosi si frustati de realizările voastre de cacat.Mergeti la munca nu stati pe rețea sa vorbiti aiureli

    1. Din Dej spune

      Ai grija pe cine pupi intre buci

      1. Ionel spune

        Pocăiți, ce vrei..

  4. CATA INVIDIE spune

    cate invidie in sufletele voastre!!!!

    1. Marinika spune

      De cand are Domnul Ioan Tecar un fiu pe nume Florin?! Sunteti foarte informati.🙄 Ati auzit un zvon de la o baba surda si iaca ati sarit toti sa inghitzitzi….rahatul! Mai informati’va daca vreti sa aveti subiect de stiri slabanogilor!😏

  5. IM spune

    Scrisoare catre DNA,

    Draga DNA,

    Nu stiu cand e ziua ta,
    Dar azi e zi cu noroc,
    Sa vii la Dej te provoc,

    Eu, Tecar ma numesc,
    Si peste Dej eu domnesc,
    Sa vii sa vezi cine e rege,
    Si al cui cuvant e lege,

    Banul e puterea mea,
    Si arma mea e mita,
    Oameni cumpar cate o mie,
    Primari, directori de regie,

    Multi mie mi s-au opus,
    Dar pe multi eu i-am distrus,
    Pe unii i-am cumparat,
    Pe altii i-am falimentat,

    Eu detin banul, am puterea,
    Tu ai iluzii ca detii legea,
    Asa ca draga DNA,
    Vei accepta provocarea mea?

    Semnat,
    Tecar

  6. horatiu spune

    bine punctat gica !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More