Florin Cîțu, ales președinte PNL. Orban și-a anunțat demisia și ruperea de Iohannis
Premierul Florin Cîţu este noul preşedinte al PNL, el având aproximativ 1.000 de voturi în faţa lui Ludovic Orban, rezultatul fiind anuţat oficial de către Teodor Stolojan. ”De astăzi, suntem un partid unit şi vom folosi toate resursele împotriva adversarului nostrul, PSD”, a declarat Cîţu după aflarea rezultatului votului.
Florin Cîţu a obţinut 2.878 de voturi, adică 60,2% din numărul voturilor valabile. Ludovic Orban a obţinut 1.898.
”Dragi colegi, am spus de mai multe ori, acest vot mă onorează şi mă responsabilizează. În acelaşi timp, trebuie să fiu sincer şi să vă spun că nu mă surprinde alegerea dumneavoastră, pentru că am spus din primul moment că echipa câştigătoare e singura soluţie pentru PNL. În acelaşi timp, vă promit că voi fi preşedintele liberalilor, indiferent pentru cine aţi votat astăzi. De astăzi suntem un partid unit şi vom folosi toate resursele împotriva adversarului nostru politic, PSD. Această nu a fost doar o campanie, a fost o mişcare care începe cu PNL şi care va schimba România în bine. Vă mulţumesc tuturor şi împreună construim România liberală”, a declarat Cîţu în fața membrilor de partid.
El şi-a invitat mai apoi pe scenă echipa care l-a susținut în această bătălie politică internă.
”Mai este o zi mâine, dar sunt încrezător. Aceasta e noua echipă a PNL. Aşa începe mişcarea liberală în România. Acum, bineînţeles, la treabă. Mai avem şi mâine o zi. Vă mulţumim tuturor”, a încheiat Cîţu.
După Florin Cîțu, câștigătorul alegerilor, pe scenă a urcat și învinsul acestui scrutin, Ludovic Orban. Acesta și-a anunțat demisia din fucția de președinte al Camerei deputaților și încheierea oricărei colaborări cu președintele Klaus Iohannis.
„Încep prin a le mulţumi celor aproape 1.900 de colegi care mi-au acordat încrederea în condiţiile în care s-a desfăşurat acest Congres. Îl felicit pe Florin Cîţu pentru alegerea ca preşedinte al PNL. De 31 de ani am apărat valorile liberale şi am acţionat constant pentru a pune în practică un ideal al politicilor liberale. Voi rămâne consecvent, îmi voi păstra convingerile pentru apărarea democraţiei, a drepturilor şi valorilor individuale şi valorilor liberale şi voi continua să acţionez alături de colegii mei. Demisia mea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputţailor va fi luni, la prima oră, pe masa preşedintelui ales Florin Cîţu şi vreau să vă mai spun un lucru. Din momentul de faţă între Ludovic Orban şi Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat”, a afirmat Ludovic Orban, la Congresul PNL, după alegerea lui Florin Cîţu în funcţia de preşedinte al partidului.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.