Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Florin Roman a demisionat din funcția de ministru după scandalul referitor la diplomele sale de studii

0 305

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Florin Roman, și-a anunțat demisia din funcție, într-un mesaj publicat pe Facebook. Acesta spune că nu a vrut să afecteze activitatea executivului prin scandalul public în care a fost implicat în legătură cu studiile și „neglijențele ” din CV. Virgil Popescu va prelua interimar ministerul. 

„Am înaintat azi demisia din funcția de ministru, mulțumind premierului și echipei guvernamentale. Când albul devine negru, când orice vorba îți este răstălmăcită, când îți asumi erori materiale, dar se ajunge la linșaj din prima zi de mandat, este prea mult. Nu vreau ca acest scandal sa afecteze activitatea Executivului. Cu cel care a coordonat tema și atacul, dl Dacian Cioloș ne vedem în instanță. Mi-a lipit eticheta de plagiator fără ca o instanța sau comisie sa dea un verdict. În rest, celor care au pus ochii pe cele 2 miliarde de euro pentru “conectarea” în regim de monopol la digitalizare, vă spun un singur lucru: Ați învins! Nu ați reușit sa ma acuzați de fapte penale, dar ați dus la demisia unui ministru pe neglijențe din CV. Plec din funcția de ministru cu fruntea sus! Așa sa îmi ajute Dumnezeu!”, a scris Roman.

Florin Roman a fost acuzat că și-a trecut în CV faptul că este licențiat al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, în vreme ce el a urmat cursurile unui colegiu din Alba Iulia.

Rectorul UBB, Daniel David, a arătat că Roman nu a urmat cursurile UBB și nu este licențiat al universității.

Acesta a urmat cursurile unui colegiu din Alba Iulia și doar a dat un examen de absolvire la Universitatea Babeș-Bolyai, ceea ce nu înseamnă că este licențiat al universității. „Din datele noastre, din arhivă, domnul ministru a făcut studiile la Alba Iulia, la un colegiu în cadrul universității de acolo și a venit la Universitatea Babeș-Bolyai pentru a susține examenul de absolvire pentru acel colegiu, în condițiile probabil – asta este o ipoteză a mea – că universitatea nu era încă acreditată atunci să ofere acea diplomă de absolvire. Acesta era un învățământ de scurtă durată, un învățământ superior, dar de scurtă durată. În paralel, există la Universitatea Babeș-Bolyai un învățământ de lungă durată, care presupunea admitere, puteam recunoaște, din cei patru ani, studiile făcute la Alba Iulia și după aceea se dădea o teză de licență, dar nu s-a întâmplat acest lucru”, a explicat Daniel David miercuri, la Digi24.

Roman se confruntă și cu acuzații de plagiat, în legătură cu lucrarea de masterat, pe care ar fi copiat-o. Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut marți lui Florin Roman să-și clarifice situația și i-a transmis că gestul demisiei ar fi unul „onorabil”.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More