Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Focar de rujeolă în comuna Petru Rareș. S-au înregistrat 55 de cazuri

0 54

Nu mai puțin de 124 de cazuri de rujeolă la copii, au fost raportate în acest an la nivelul județului Bistrița-Năsăud. Cazurile provin din rândul unor comunități de romi nomazi, originari din județul Arad, cele mai multe fiind înregistrate la bebeluși cu vârsta de până la un an, potrivit datelor comunicate joi, AGERPRES, de către șeful adjunct al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bistrița-Năsăud, Doina Petri.

Din total, 55 de cazuri au apărut în comuna Petru Rareș, situată la granița cu județul Cluj, 14 în comuna Parva, iar alte 55 au fost răspândite în mai multe localități.

Dintre îmbolnăviri, cele mai multe s-au produs în luna martie, episodul epidemic continuând până în luna iunie. Ulterior, au mai fost înregistrate două cazuri de rujeolă la sfârșitul lunii august.

Potrivit directorului adjunct al DSP Bistrița-Năsăud, medicii de familie au reușit să țină sub control epidemia de rujeolă astfel încât aceasta să nu ajungă în comunitate, dar nu i-au putut împiedica pe romii nomazi să se stabilească în alte localități sau chiar să părăsească țara.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More