Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Focare de trichineloză, în opt judeţe, printre care și Cluj

0 39

Atenţie de unde cumpăraţi carne pentru masa de Sărbători. Inspectorii sanitar-veterinari au depistat nu mai puţin de 14 focare de trichineloză, în opt judeţe ale ţării, potrivit economica.net. Este vorba despre Bacău, Cluj, Galaţi, Olt, Satu Mare, Suceava, Teleorman şi Vrancea.

Autoritatea Naţională şi pentru Siguranţa Alimentelor reia apelul către cetăţeni să efectueze examenul trichineloscopic înainte de a consuma carnea de porc obținută de la animalul crescut şi sacrificat în gospodăria proprie sau de la porcii mistreţi, arată un comunicat al companiei.

Anunţul Autorităţii vine în contextul în care, în perioada 1 – 13 decembrie, în urma analizelor efectuate de către centrele județene au fost depistate 14 focare de trichineloză în judeţele: Bacău, Cluj, Galaţi, Olt, Satu Mare, Suceava, Teleorman şi Vrancea.

Parazitul a fost descoperit în carnea provenită de la nouă  porci domestici şi şase porci mistreţi.

Ca urmare a consumului de carne de porc netestată, 28 de persoane au fost trimise către spitale, manifestând simptomele infestării cu parazitul Trichinella spp.

Carnea infestată a fost pusă sub sechestru şi dirijată către unităţile autorizate sanitar veterinar pentru neutralizarea deşeurilor.

„În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscaţi vânzarea, sacrificarea şi consumul cărnii. Veţi fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului”, mai anunţă ANSVSA:

ANSVSA vă recomandă să cumpăraţi carne de porc, produse sau preparate obţinute din aceasta, numai din locuri sau spaţii autorizate şi supravegheate sanitar veterinar, care, prin programul de control implementat de către inspectorii, sanitari veterinari, garantează că aceastea provin din abatoare aprobate, unde este asigurată asistenţa sanitară veterinară permanentă.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More