Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Focul mai arde mocnit sub fabrica dărâmată parțial la Dej

0 2.002

La mai bine de o zi de la izbucnirea incendiului de la fabrica IMM Hydro Est din Parcul Industrial Dej, pompierii mai luptă cu flăcările. Incendiul a fost localizat, însă mai există focare ce ard mocnit sub părțile din structura prăbușită ieri.

”Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au supravegheat și au refulat apă pe tot parcursul nopții în zona incendiului care a distrus hala din municipiul Dej. În momentul de față se mai acționează la fața locului cu o autospecială de stins incendii și o motopompă pentru lichidarea focarelor care mai ard izolat, sub părțile prăbușite din structura halei”, a transmis vineri dimineața ISU Cluj.

Incendiul a izbucnit joi, în jurul amiezii, din cauza neglijenței muncitorilor, arată primele date ale investigațiilor făcute la fața locului. Din câte se pare, pe materiale inflamabile de tipul cauciucului au sărit scântei de la un flex, iar faptul că întreaga hală era plină cu astfel de materiale cauciucate a făcut ca flăcările să se extindă cu repeziciune, cuprinzând întreaga hală de o mie de metri pătrați.

Pagubele materiale sunt uriașe, iar drama angajaților este cu atât mai mare, cu cât aproape 150 de oameni nu știu dacă vor mai avea un loc de muncă.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More