Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

A fost abrogată obligativitatea educatorilor și învățătorilor să absolve studii universitare

0 24

Camera Deputaților a decis, marți, abrogarea prevederii potrivit căreia educatorii și învățătorii trebuiau să absolve studii universitare de licență, în profilul postului, în cel mult șase ani, pentru a-și continua activitatea în funcțiile didactice.

Deputații au adoptat, în unanimitate, propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie — 31 decembrie 2013.

Propunerea legislativă a fost inițiată de senatorul PSD Liliana Sbîrnea care a arătat, în expunerea de motive, că multe funcții didactice de educator și învățător cu studii medii sunt ocupate de persoane cu vârsta apropiată de pensionare, “a căror pregătire didactică nu mai trebuie completată cu studii superioare”.

Proiectul abrogă articolul VI din OUG potrivit căreia educatorii și învățătorii din sistemul național de învățământ au dreptul să-și continue activitatea în funcțiile didactice din învățământul preșcolar, respectiv, primar, cu condiția absolvirii studiilor universitare de licență în profilul postului în cel mult șase ani de la intrarea în vigoare a ordonanței.

Camera Deputaților este prima Cameră sesizată, Senatul fiind for decizional.

Comentarii