Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Fosta şefă a Centrului de Transfuzii din Cluj, găsită moartă într-un râu

0 512

Elena Chiorean, fosta şefă a Centrului de Transfuzii din Cluj, a fost găsită decedată în albia unui râu pe raza localității Someșul Rece, a doua zi după ce a fost declarată dispărută.

Rudele femeii au anunțat dispariţia acesteia în cursul zilei de luni, când au demarat și pe Facebook o campanie prin care solicitau orice informație care putea duce la găsirea femeii de 64 de ani.

„Astăzi în jurul orei 14-00 a plecat de acasă (cartier Andrei Mureșanu) să-şi facă plimbarea zilnică şi  până acum nu s-a întors, nu mai răspunde la telefonul mobil. Nume Chiorean Elena, aproximativ 152 cm, 64 ani. Era îmbrăcată într-o jachetă neagră, blugi de culoare albastră, cizme de piele întoarsă negre până la genunchi”, au anunțat rudele pe Facebook.

Polițiștii au demarat și ei imediat operațiunile de căutare ale dispărutei, iar în cursul zilei de marți au descoperit cadavrul unei femei care corespundea semnalmentelor Elenei Chiorean. Ulterior, oamenii legii au stabilit că respectivul cadavru îi aparține femeii dispărute, Elena Chiorean, fosta șefă ce Centrului de Transfuzii Sangvine Cluj.

Potrivit rudelor femeii, aceasta plecase luni de acasă având asupra sa și o geantă cu bani. Urmează ca oamenii legii să stabilească parcursul străbătut de femeie de la domiciliu și până la locul unde a fost găsită și să verifice ce s-a întâmplat cu aceasta în ultimele ore de viață.

Pe trupul femeii, găsit în albia râului de pe raza localității Someșul Rece, nu s-au găsit urme de violență. Trupul neînsuflețit al acesteia a fost transportat la morgă pentru stabilirea cauzei decesului. Pentru moment, anchetatorii iau în calcul orice variantă posibilă, de la accident sau moarte naturală, până la sinucidere sau o posibilă crimă.

 


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te