Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, condamnat definitiv în dosarul diplomei false

0 351

Magistrații Curții de Apel Cluj au decis condamnarea definitivă a fostului președinte al Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, în deja celebrul dosar al diplomei de licență false.

Mihai Seplecan a fost condamnat definitiv, de către magistrații Curții de Apel Cluj, la pedeapsa închisorii, cu suspendare, după ce a fost trimis în judecată sub acuzația de uz de fals.

Decizia Curții de Apel Cluj confirmă astfel sentința dată pe fondul cauzei de judecătorii clujeni, respingând apelul declarat de către Mihai Seplecan.

Mihai Seplecan a fost acuzat că a folosit o diplomă de facultate falsificată, pentru a se putea angaja în diverse posturi publice unde avea nevoie de studii superioare. Pe tot parcursul procesului, acesta a declarat că nu cunoștea faptul că diploma sa ar fi falsă.

„În baza art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen., respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul SM împotriva sentinței penale nr. 1023/11.03.2019 a Judecătoriei Cluj Napoca. Obligă inculpatul-apelant la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

II.În baza art. 421 pct. 2 lit. b C. pr. pen. admite apelul declarat de partea civilă SC SSHH SA împotriva sentinței penale nr. 1023/11.03.2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o desființează numai cu privire la omisiunea instanței de a se pronunța asupra acțiunii civile exercitate de SC SSH Hidroserv SA, și judecând: Disjunge acțiunea civilă exercitată de SC SSH Hidroserv SA., prin reprezentant legal CITR FB SPRL, în dosar penal nr. 23805/211/2016 și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond, respectiv Judecătoria Cluj-Napoca, în vederea soluționării acesteia. Cheltuielile în apelul părții civile rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din data de 18 octombrie 2019”, se arată în încheierea judecătorilor clujeni.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More