Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Fotbal gherlean, încotro mergi?

1 184

fotbal gherlean

După performanţa extraordinară, câştigarea campionatului naţional de fotbal la juniori în urmă cu două edtii, Clubului Sportiv Atletic Olimpia Gherla a pierdut sprijinul autorităţilor locale. Să fie oare aleşii noştri nemulţumiţi de performanţele rare care aduc onoare oraşului?!

Consilierii USL au promis în campanie că vor schimba răul făcut şi că vor aduce îmbunătăţiri oraşului, pe toate domeniile, însă tot ce văd e fără înţeles. De ce să doreşti să nu mai ajuţi performanţa în oraş? Exceptând jocurile de culise, deoarece actori în spatele cortinei suntem toţi, contest decizia oamenilor pe care i-am „angajat” ca să ne rezolve probleme comunităţii; nu să creeze altele.

Ce se întâmplă când construieşti şi vezi că totul se dărâmă? Şi se dărâmă pentru că acest club sportiv, ca şi toate de altfel, nu poate exista fără sprijin financiar. 30.000 de lei pe an cât oferea Primăria Gherla clubului sportiv nu era mult, dar ajutau. Pe lângă această sumă asociaţii aduceau bani de acasă din dragoste pentru fotbalul gherlean. Neindeajuns.

La Gherla răsplata nu vine după muncă; nu a venit nici înainte. Din păcate talentul băieţilor nu este destul pentru a supravieţui şi pentru a evolua în continuare sub culorile echipei cu care au făcut cunoscut oraşul Gherla pe plan naţional. Munca unor oameni rămâne doar istorie fără pic de viitor. Am ajuns să aruncăm cu noroi în munca altora, doar pentru a ne pune numele pe o idee superficială. Să fie din cauză că nu va exista viitor politic în 2016?

Se vorbeşte de un nou proiect al primarului Sabo Marius. Se vorbeşte de concentrarea tuturor sporturilor într-o organizaţie/asociaţie sau ce o fi sub numele Armenopolis. Ne întoarcem înainte de `89?! Aceasta cvasi-idee nu va aduce performanţă. Nu poţi uni toate sporturile într-o formă de organizare şi să doreşti şi performanţă. Implicit Gherla nu va mai avea echipa în Liga a IV-a iar echipele de fotbal, baschet, s.a.m.d., vor evolua doar în competiţii de amatori. Va mai exista atunci motivaţie? Tinerii talentaţi se vor orienta spre cluburi sportive care doresc performanţa şi evoluează în competiţii profesioniste.

Aleşii locali ar trebui să îşi asume doar această funcţie şi să găsească bani, care există, în bugetul local şi pentru perfomanţele sportive. În schimbul unor pseudo-spectacole cum ar fi, Zilele Oraşului, unde sunt invitaţi doar tentative de artişti, şi aici nu mă refer la talentele locale care sunt sau nu sunt plătite deloc pentru prestaţiile de pe scenă (dar asta e o altă poveste asupra căreia o să revin), banii ar putea fi îndreptaţi şi spre sport. Nu cred că gherlenii nu ar merge pe stadion dacă echipa locală ar putea face perfomanţa. Dar din nou, sprijinul financiar are, din păcate, un aport la fel de mare pe cât îl au munca şi talentul.

Iar acum am ajuns să ne întrebăm nu numai despre fotbal, ci şi despre sportul din Gherla: încotro mergi?

– Va urma –

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. RBA spune

    Exista cazuri de succes in Romania unde concentrarea tuturor sporturilor într-o organizaţie/asociaţie a fost de succes. De ex. Gaz Metan Medias, sau Corona Brasov. Astea sunt mai apropiate de noi, dar exemplele ar putea continua.
    La Atletic Olimpia multi erau care beneficiau de pe urma finantarii si nu toti banii ajungeaua din aceasta cauza la jucatori. Acest nou proiect ar putea fi unul de succes.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More