Echipajele de intervenție al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj au fost solicitate luni dimineața în urma unui accident rutier ce a avut loc pe DN1 E60, în zona localității Bologa. Un microbuz a intrat în coliziune cu un autotren.
Conform ISU Cluj, accidentul s-a soldat cu patru victime, bărbați, care primesc îngrijiri medicale, sunt conștienți și nu au fost încarcerați. Cele patru victime se aflau în dubița implicată în accident, au transmis reprezentanții ISU.
Ulterior, trei victime din dubiță au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spitalul din Huedin, în timp ce șoferul autotrenului a refuzat transportul la spital. Este posibil ca și o a patra victimă din dubă să fie transportată la spital.
