FOTO – Accident cu șapte victime în Galații Bistriței
Două echipaje de descarcerare, un echipaj al Serviciului de Ambulanță și un echipaj de prim ajutor SMURD au intervenit joi seara pe raza localității Galații Bistriței la un accident rutier, în care au fost implicate un camion și o autoutilitară.
”Echipajele de intervenție au găsit la locul solicitării șapte victime de sex masculin, cu vârste cuprinse între 20 de ani și 51 de ani, conștiente. Un bărbat a fost găsit încarcerat și a fost extras de către pompierii militari care încadrează echipajele de descarcerare, ulterior fiind predat echipajelor medicale pentru stabilizare. O altă victimă în stare gravă a fost extrasă din mașină (nu era încarcerată) și predată echipajelor medicale”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
Conform acestuia, toate cele șapte victime implicate în accident au fost stabilizate și au fost evacuate cu autospeciala de transport victime multiple (patru persoane), două echipaje SAJ Bistrița-Năsăud și un echipaj de prim ajutor SMURD la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale amănunțite.



