Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

FOTO – Accident la Cluj, în fața unei benzinării de pe strada Oașului

0 407

Un accident de circulație în care au fost implicate două autoturisme a avut loc în această dimineață în fața unei benzinării din Cluj-Napoca.

Accidentul s-a produs în jurul orei 6:45, pe strada Oașului, chiar în fața benzinăriei Petrom.

Din primele informații, două autoturisme s-au ciocnit violent, cauza probabilă a accidentului fiind neacordarea de prioritate.

Un echipaj de pompieri și unul SMURD din cadrul ISU Cluj, dar și o ambulanță au intervenit la fața locului.

”Un bărbat de 64 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea autoturismul pe strada Gării, ajuns la intersecție cu strada Oașului, nu ar fi respectat semnificația indicatorului rutier Oprire, neacordând astfel prioritate de trecere unui autoturism care circula regulamentar și cu care a intrat în coliziune. Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului auto care circula regulamentar, un bărbat de 58 de ani, din Cluj-Napoca”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la circa 15.000 de lei.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.