Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

FOTO – Accident la ieșire din Bistrița. Două mașini și trei victime

0 511

Trei persoane au fost implicate luni după amiază într-un accident rutier ce a avut loc pe Calea Moldovei din Bistrița.

În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau trei persoane.

Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs la ieșire din Bistrița spre Unirea, după ce unul dintre autoturisme nu a acordat prioritate.

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, la fața locului au intervenit pompierii cu un echipaj de descarcerare, dar și o ambulanță.

Nu a fost nevoie de descarcerarea victimelor, însă o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea circumstanțelor în care a avut loc accidentul.

ACTUALIZARE IPJ Bistrița-Năsăud:

Un bărbat, de 34 ani, din județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, având direcția de deplasare Bistrița – Livezile, în apropierea unei intersecții, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa și, încercând să evite impactul cu acesta, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 42 ani, cu domiciliul în Austria.

În urma impactului, cele două autoturisme au fost proiectate în cel de al treilea autoturism (oprit pe o stradă lăturalnică pentru a acorda prioritate autovehiculelor de pe DN 17), condus de un bărbat de 48 ani, din Bistrița. Toți șoferii implicați au fost testați, rezultatele fiind negative la consumul de alcool.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More