Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această dimineață la un accident rutier grav petrecut pe DN1 E81, pe raza localității Mărtinești, în urma căruia un bărbat și-a pierdut viața.
”La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD, dintre care unul tip Terapie Intensivă Mobilă din municipiul Cluj-Napoca. Echipajele operative au găsit un autoturism avariat și un bărbat, în vârstă de aproximativ 60 de ani, în stop cardio respirator ce prezenta multiple traumatisme, întins pe carosabil, în afara autoturismului. Echipajele SMURD, alături de echipajul de pe autospeciala de descarcerare, au aplicat imediat manevre de resuscitare. Deși au fost continuate mai bune de 50 de minute, din păcate, acestea nu au mai putut readuce semnalele vitale ale bărbatului”, au precizat reprezentanții ISU Cluj.
Conform IPJ Cluj, accidentul s-a produs sâmbătă dimineață, în jurul orei 08.45, pe DN1-E60, în zona localității Mărtinești.
”Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 58 de ani, din Turda, care conducea autoturismul dinspre municipiul Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în șanțul din dreapta a direcției de mers”, se arată în comunicatul IPJ.
În urma impactului, bărbatul ar fi fost proiectat din autoturism pe partea carosabilă, iar din nefericire, echipajul medical a pronunțat decesul acestuia.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Traficul rutier pe sensul de mers Cluj-Napoca – Turda este blocat pentru intervenția echipajelor, fiind deviat pe DJ103M, prin localitățile Rediu – Aiton.



Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.