FOTO – Accident violent în Bistrița-Năsăud. Două persoane rănite
Două mașini s-au izbit violent pe fondul neacordării de prioritate. Un șofer a rămas încarcerat.
Un accident rutier a fost semnalat în această dimineață, în jurul orei 07:00, pe raza localității bistrițene Șieu. Din primele informații evenimentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate.
Astfel, din primele verificări și măsurători efectuate de polițiștii Serviciului Rutier la fața locului, a rezultat faptul că în localitatea Șieu, un bărbat de 72 de ani, din Josenii Bârgăului, care conducea o autoutilitara pe direcția Bistrița-Monor, nu a acordat prioritate pentru efectuarea virajului la stânga și a lovit o mașină care circula regulamentar, din sens opus. Șoferul autoturismului are 26 de ani și este din Târlișua.
În urma accidentului, cei doi șoferi au fost răniți. Ambii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Totodată, traficul rutier în zonă a fost dirijat de polițiști pentru aproximativ o oră, timp în care s-a circulat alternativ, pe o bandă. Imediat după producerea accidentului drumul a fost blocat total pentru 30 de minute.