Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

FOTO – Armă letală, deținută ilegal, ridicată de către polițiști. Componentele armei erau ascunse într-o pădure

0 457

O armă letală cu glonț, despre care polițiștii aveau indicii că ar fi deținută ilegal de un bărbat de 45 de ani, din Tureac, a fost descoperită și ridicată de polițiști .

Astfel, transmit cei de la IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 14 mai 2020, cu ocazia activităților efectuate în baza ordonanței de delegare, emisă de procurorul criminalist, în dosarul penal constituit pentru infracțiuni la regimurile armelor, substanțelor periculoase, fiscal, rutier și contra libertății persoanei, a fost găsită arma letală cu privire la care polițiștii aveau indicii că ar fi fost deținută, ilegal, de bărbatul de 45 de ani, din Tureac.

Acesta le-a indicat polițiștilor locurile unde a ascuns componentele armei, respectiv într-o pădure din zona locuinței sale, pe o rază de mai bine de 3 km.

Arma a fost ridicată de către polițiștii criminaliști în vederea continuării cercetărilor.

Reamintim faptul că în noaptea de 8/9 mai, bărbatul în vârstă de 45 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru comiterea infracțiunilor de: nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, lipsire de libertate în mod ilegal, neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate.

Acesta mai este cercetat și pentru neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase, producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare și deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării.

Dosarul a fost preluat în anchetă, la data de 10 mai, de către procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More