Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

FOTO – Autoutilitară răsturnată la Jucu. Victima accidentului, un bărbat din Dej

0 548

O autoutilitară a ajuns răsturnată în afara drumului. Șoferul a încercat să evite impactul cu o căprioară.

O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ au fost alertate, în jurul orei 11:50, ca urmare a răsturnării în afara părții carosabile a unei autoutilitare, în zona Jucu-Bonțida, județul Cluj. La sosirea pompierilor șoferul, un bărbat din Dej, cu vârsta de 54 de ani, era ieșit din autovehicul.

Acesta a fost consultat de către echipajul SAJ și a fost transportat în stare de conștiență la spital, cu suspiciuni de traumatisme la nivelul coloanei cervicale, la un membru superior și traumatism cranio cerebral. De asemenea, la locul accidentului pompieri au găsit și un animal sălbatic, o căprioară, care nu a supraviețuit impactului.

Cei de la IPJ Cluj au comunicat faptul că șoferul este fără probleme din punct de vedere legal. Acesta ar fi încercat să evite căprioara, a intrat în balans, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat astfel în afara drumului.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.