Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

FOTO – Caz șocant în Bistrița-Năsăud. Ce au descoperit polițiștii în urma unor percheziții

0 1.345

O familie din Tureac este cercetată pentru lipsire de libertate și infracțiuni la regimurile armelor, substanțelor periculoase, protecției mediului și rutier.

Cei de la IPJ Bistrița-Năsăud transmit astfel că la data de 6 mai, polițiștii din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat trei percheziții domiciliare, toate în localitatea Tureac, într-un dosar penal constituit inițial pentru infracțiuni la regimurile armelor și rutier.

Cu ocazia perchezițiilor, la una dintre locuințe, polițiștii au găsit o persoană cu handicap grav, care era ținută închisă. Aceasta era încredințată spre îngrijire unei femei în vârstă de 44 de ani, din localitatea Tureac care, împreună cu soțul ei în vârstă de 45 de ani, profitând de imposibilitatea de a se apăra, ar fi ținut-o închisă, într-o anexă a locuinței.

Victima era ținută în condiții necorespunzătoare, sănătatea acesteia fiind pusă în pericol. În mod imediat au fost sesizate autoritățile abilitate să dispună măsurile necesare pentru protecția acestei persoane.

Din cercetările efectuate a mai reieșit faptul că, bărbatul de 45 de ani ar deține, fără drept,  o armă letală, cu destinația vânătoare.  Totodată, fiul acestora, în vârstă de 19 ani, ar fi condus, în repetate rânduri, pe drumurile publice, un autoturism fără a deține permis de conducere și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Tot cu ocazia perchezițiilor, polițiștii au descoperit 250 grame de substanță periculoasă care a devenit deșeu după expirare și trebuia eliminat de către deținători, 1 tub cartuș calibrul 7 mm, 39 de articole pirotehnice, 45 de litri de alcool, o instalație artizanală de fabricat alcool, înscrisuri și alte obiecte cu valoare probatorie.

Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză au fost reținute pentru 24 de ore trei persoane care ulterior au fost prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, notează purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Tânărul de 19 ani a fost plasat sub control judiciar la data de 7 mai 2020, fiind cercetat pentru infracțiunile de conducere fără permis și sub influența alcoolului. Față de femeia în vârstă de 44 de ani, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița a dispus, în noaptea de 8/9 mai, arestarea la domiciliu pentru 30 de zile, pentru infracțiunile de lipsire de libertate și la regimurile substanțelor periculoase, protecției mediului și fiscal.

Tot în noaptea de 8/9 mai, bărbatul în vârstă de 45 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, lipsire de libertate în mod ilegal, neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate.

Lista infracțiunilor pentru care bărbatul a fost arestat preventiv continuă cu neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase, producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare și deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More