Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

FOTO – Comunismul n-a murit. 61 de elevi sancționați disciplinar pentru mesaje postate pe Facebook

0 136

mesaje elevi Gheorghe Sincai Cluj - 10

Mai mulți elevi ai Liceului Teoretic ”Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca au fost cercetați disciplinar și apoi sancționați de către conducerea școlii pentru că au făcut glume pe seama profesorilor lor pe Facebook.

Mesajele postate de elevi pe rețeaua de socializare le-au adus ”invitații” la comisia de disciplină a unității de învățământ și sancțiuni, după două zăptămâni de anchete.

”61 de elevi ai Liceului Teoretic “Gheorghe Șincai” au primit sancțiuni prevăzute de Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ preuniversitar, de la mustrarea scrisă până la mutarea disciplinară în altă unitate de învățământ. Sancțiunile au fost însoțite de scăderea notei la purtare în intervalul cuprins între notele 9 și 4. Nu s-au aplicat sancțiunile maximale care constau în exmatriculare, iar sancțiunile complementare de scădere a notei la purtare pot fi ridicate până la sfârșitul anului școlar, dacă dovedesc un comportament ireproșabil”, se arată în comunicatul de presă trimis joi de conducerea școlii.

Mesajele cu pricina au fost postate de elevi pe un grup privat pe Facebook denumit ”Șincai Memes”, administratorii acestui grup fiind sancționați mai drastic, prin mutare disciplinară la alte școli. Ceilalți elevi incriminați s-au ales cu scăderea notei la purtare.

Vedeți mai jos o galerie foto cu mesajele ironice ale elevilor.

Sursa foto: Facebook/Ioan Bîldea, consilier local Cluj-Napoca

Consiliul Județean al Elevilor Cluj a reacționat la această situație. Dar, surpriză! Printr-un comunicat de presă trimis tot azi, președintele Consiliului Județean al Elevilor Cluj, Vladian Mușat, se arată de acord cu sancțiunile primite de elevi.

Am căzut de comun acord cu reprezentanții școlii în vederea evitării lipsei de subiectivitate în luarea deciziilor cu privire la sancțiuni. S-a decis păstrarea elevilor sub anonimat, în cadrul consiliului profesoral, pedepsele fiind decise exclusiv în funcție de gravitatea faptei. Pe de alta parte, după convocarea consiliului profesoral, am cerut informații cu privire la întregul demers, asigurându-ne că totul a fost în conformitate cu Regulamentul de Organizare și Funcționare al Unităților de Învățământ Preuniversitare. Dacă vor fi găsite abateri, cu siguranță le vom semnala forurilor superioare. Doresc să clarific că toți elevii care au primit mustrări scrise, au și nota scăzută la purtare, însa ca sancțiune complementară. Acești elevi, au varianta de a depune o cerere prin care să solicite anularea acestei decizii, în cazul în care nu vor mai avea alte abateri pe parcursul întregului semestru, având posibilitatea de a termina anul cu nota 10 la purtare. Mai mult decât atât, cei vizați de sancțiuni pot depune contestație, astfel decizia fiind revizuită”, a mai spus președintele Consiliului Elevilor Cluj, prin intermediul aceluiași comunicat de presă.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.