Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de poliție. Este cercetat pentru lipsire de libertate și act sexual cu un minor.
La data de 20 august, în jurul orei 19:15, polițiștii au fost sesizați că o minoră în vârstă de 12 ani, din Sânpaul, a plecat de acasă împreună cu un tânăr, fără acordul părinților. Cei doi ar fi plecat din Sânpaul cu un autovehicul către o destinație necunoscută.
Polițiștii au demarat în mod automat verificări și investigații pentru a da de urma celor doi. În acest mod, la data de 22 august, cei doi au fost depistați în zona pădurii Hoia. În acțiune au fost angrenate efective importante de polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 3 Poliție Rurală Baciu, Serviciului de Investigații Criminale, Biroului pentru Centrul Universitar și Secției 5 Poliție.
După ce au fost găsiți, cei doi au fost conduși la sediul unității de poliție unde, din cercetări, a reieșit că minora ar fi plecat de bună voie cu tânărul de 20 de ani. De asemenea, aceștia ar fi întreținut relații sexuale consimțite.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore fiind cercetat pentru lipsire de libertate și act sexual cu un minor. La acțiunile de căutare au participat și echipaje din cadrul Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Cluj-Napoca și al Direcției Operațiuni Speciale, dar și echipaje de jandarmi.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.