Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

FOTO | Exercitiu militar in poligonul Someseni

0 556

armata 4

Un exercitiu de amploare a avut loc azi în poligonul Someseni, unde  au fost simulate atacuri cu bomba, rapiri de soldati sau atacuri aeriene. La exercitiul intitulat CPX „Tarnava 13″ au participat peste 100 de militari.

„La acest exerciţiu participă de la comandamentul diviziei, până la ultimul batalion din organizarea diviziei cu excepţia Brigăzii 18 Infanterie – aceasta a pregătit anul trecut efectivele pentru teatrele de operaţiuni din Afganistan – elementul de comandă tip brigadă şi două batalioane de manevră. Începând cu luna decembrie a anului trecut aceste structuri au fost desfăşurate în teatrul de operaţiuni din Afganistan, luna aceasta soseşte primul batalion – batalionul 191 dislocat la Arad, iar luna viitoare soseşte cel de-al doilea batalion, Batalionul 32 dislocat la Timişoara”, a declarat comandantul Diviziei 4 „Gemina”, generalul maior Dumitru Scarlat.

Exerciţiul tactic a simulat acţiunile unui detaşament special de cercetaşi salvaţi dintr-o ambuscadă de o celulă de trei elicoptere Puma SOCAT, de la Flotila 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii.
„Am adus aviaţia astăzi, pentru că la exerciţiul pe care l-am pregătit era foarte important de arătat ceea ce se întâmplă real într-un câmp de luptă. Aviaţia sprijină acţiunile, în mod deosebit, ale structurilor de cercetare şi de aceea am avut celula de elicoptere – ca să realizăm un exerciţiu cât mai aproape de realitatea câmpului de luptă. Acest scenariu se întâlneşte în mod deosebit în teatrul de operaţiuni din Afganistan. Şi aşa cum spunea comandantul de batalion, cercetaşii au fost puşi în astfel de situaţii uneori”, a spus comandantul Scarlat.

Militarii clujeni au prezentat o şi serie de echipamente speciale utilizate în detectarea minelor improvizate, au descoperit, cu ajutorul unui câine dresat şi au neutralizat un dispozitiv exploziv improvizat cu un robot teleghidat.
„În fiecare an noi am scos comandamentele, atât al diviziei, cât şi al brigăzii, flotilelor, batalioanelor, regimentelor subordonate în afara cazărmilor, astfel încât să ne testăm sistemele de comunicaţii şi procedurile pe care le avem pentru astfel de exerciţii dincolo de cazarmă. Este un exerciţiu important pentru că de aici conducem marile subunităţi din subordine, rezolvăm probleme specifice formelor, acţiunilor de luptă, iar noi astăzi am prezentat un scenariu fictiv foarte pe scurt şi câteva din echipamentele pe care noi le avem şi le folosim atât în activităţile de instruire din ţară, cât şi în teatrele de operaţii unde militarii români sunt prezenţi”, a explicat generalul Scarlat. Centrul de comandă al operaţiunilor a fost amplasat în Someşeni şi a fost coordonat, în toată Transilvania, printr-o videoconferinţă securizată prin liniile Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).

„ Pe sistemul de comunicaţii noi am putut vedea cum se mişcă tehnica în poligon. Acest sistem ne ajută foarte mult, pentru că eu – comandant de divizie – ştiu exact ce se întâmplă în teren şi pot dispune anumite măsuri de corectare chiar pe timpul desfăşurării acţiunilor, în timp real, mult mai repede decât mi-ar veni documentele prin alte sisteme. Sunt foarte importante aceste comunicaţii. Dacă nu le-am avea, noi nu ne-am putea conduce trupele. Oricât de bine ai pregăti o operaţie şi oricât de bine ai pune la punct toate detaliile, nu pot fi transmise şi nu ajung la timp la executant. Avem un sistem integrat de comunicaţii de tip batalion, care este dislocat la Batalionul 811 Infanterie de la Dej.”, a arătat comandantul Diviziei 4 „Gemina” potrivit ziuadecj.ro

Foto:Ziuadecj.ro


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.