Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

FOTO – Flagrant pe lacul Colibița

0 2.047

Mai multe persoane au fost prinse in flagrant la pescuit ilegal.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 2 iulie, Poliția a fost sesizată despre faptul că, la o distanță de aproximativ 20-25 m de țărm, pe lacul Colibița a fost aruncată o plasă pentru capturarea peștilor. În urma sesizării, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”pescuitul cu alte unelte sau scule neautorizate”, iar în urma măsurilor întreprinse, în scurt timp au fost prinși în flagrant 7 cetățeni moldoveni, bănuiți de comiterea faptei.

Astfel, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică și jandarmi din cadrul Postului Montan de Jandarmi Piatra Fântânele i-au prins în flagrant pe cei 7 bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 46 de ani, toți din Republica Moldova, în timp ce extrăgeau din apă o plasă monofilament confecționată din fire nailon și care era folosită pentru capturarea peștilor din lac.

Moldovenii sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de ”nedeținerea licenței/autorizației de pescuit pentru nave și ambarcațiuni”, ”producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor,  voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial” și  ”pescuitul cu ostia, sulița, țepoaica și cu orice alte unelte înțepătoare sau agățătoare, prin greblare sau harponare”.

A fost sesizat Biroul pentru Imigrări Bistrița-Năsăud în vederea luării măsurilor legale, iar cercetările vor fi continuate în dosarul penal întocmit de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More