Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

FOTO – Grav accident pe centura Cluj-Apahida. Doi bărbați au rămas încarcerați

0 3.538

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, dar și echipaje medicale și polițiștii, au intervenit vineri după-amiaza la un grav accident rutier petrecut pe bulevardul Muncii din municipiul Cluj-Napoca.

”La fața locului s-au deplasat trei autospeciale și două echipaje SAJ, unde au găsit două autoturisme avariate, în care se aflau două persoane încarcerate”, a transmis ISU Cluj.

Conform purtătorului de cuvânt al ISU, pompierii au acționat imediat pentru asigurarea accesului și extragerea victimelor, respectiv doi bărbați în vârstă de aproximativ 30 și 50 de ani, astfel încât să nu le fie agravate leziunile, iar apoi le-au predat echipajelor SAJ pentru a fi transportate la spital.

Conform primelor evaluări, victimele erau în stare de conștiență și erau cooperante.

”Din cercetările preliminare a rezultat că în timpul efectuării unei manevre de depășire peste marcajul longitudinal continuu, autoutilitara condusă în direcția Cluj-Napoca, de un bărbat de 59 de ani a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, în aceeași direcție, respectiv localitatea Jucu, aflat în efectuarea unui viraj la stânga spre strada Colonia Hodai. Autoturismul a fost ulterior proiectat în șanț, conducătorul și un pasager, de 34 de ani fiind preluați de echipajele medicale”, a precizat IPJ Cluj.

Testările cu aparatul etilotest au rezultat negative.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More