O persoană a fost preluată de o autospecială SMURD în urma unui accident petrecut pe raza localității Nima.
Un accident rutier a fost semnalat în jurul orei 13:00 pe raza localității clujene Nima. Din primele informații două mașini s-au ciocnit violent, iar una dintre acestea a fost răsturnată în urma impactului.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție. Acestea au preluat o persoană, care prezenta diverse leziuni, și au transportat-o la Camera de Primiri Urgență Dej.
Polițiștii rutieri se află la fața locului pentru a stabili cauzele accidentului. De asemenea circulația se face deocamdată pe o singură bandă.
ACTUALIZARE IPJ CLUJ
Un bărbat de 33 de ani din comuna Geaca, în timp ce conducea auto pe DN 1 C prin localitatea Nima, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers și a intrat în coliziune cu autoturismul înmatriculat în Bistrița-Năsăud, condus de un bărbat din Căianu Mic, care circula pe aceeași direcție de mers.
În urma impactului, o femeie din autoturismul care circula regulamentar a fost rănită ușor. Cei doi șoferi nu consumaseră alcool.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.