Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

FOTO – Incidente la meciul dintre U Cluj și Hermannstadt. Un om de ordine pus lat la pământ

1 590

Un om de ordine a fost lovit cu un scaun în cap la meciul dintre U Cluj și Hermannstadt. A fost nevoie de intervenția jandarmeriei.

Incidente azi pe Cluj Arena la finalul meciului dintre U cluj și Hermannstadt. Se pare că un fan a intrat pe teren, acțiune ce a cauzat un scandal ce a continuat și după fluierul final al arbitrului. A fost nevoie, scriu cei de la Pro Sport, de intervenţia forţelor de ordine şi a ambulanţei.

Astfel, cu doar câteva secunde înainte de finalul partidei, un fan al lui Hermannstadt a intrat pe teren, iar partida a fost întreruptă timp de două minute de arbitrul Andrei Chivulete, mai apoi a fost reluată şi s-a pus, în cele din urmă, punct celor 90+3 minute de prelungiri.

Totodată după finalul partidei mai mulţi fani au intrat pe teren, iar forţele de ordine s-au văzut nevoită să intervină în forţă. În timpul incidentelor, unui om de ordine a fost rănit, așadar a fost nevoie de intervenţia ambulanţei prezente la stadion. Acesta a fost transportat la spital, cu traumatism cranian cerebral, după ce ar fi fost lovit cu scaunul în cap de un suporter.

Hermannstadt a câştigat cu 2-0 pe Cluj Arena, cu U Cluj, în turul barajului de promovare/menţinere în Liga 1 Betano. Returul se va juca peste trei zile, la Sibiu.

Actualizare ISU Cluj

Pe timpul desfășurării meciului de fotbal dintre echipele FC U Cluj – FC Hermannstadt Sibiu, desfășurat pe stadionul Cluj Arena,
în minutul 88, un suporter al echipei U Cluj a pătruns pe teren dinspre Peluza 2 către Peluza 1. Când a ajuns pe pista de alergare, în dreptul peluzei 1, un grup de aproximativ 15 suporteri ai echipei U Cluj au pătruns și ei pe pista de alergare.

Pentru evacuarea acestora s-a intervenit cu o rezerva de intervenție, moment în care, un scaun aruncat din tribună l-a lovit pe un jandarm în vârsta de 44 de ani, din cadrul echipei de dialog, în zona capului, acesta căzând l-a pământ. Acesta a primit primele îngrijiri medicale la fata locului, ulterior fiind transportat la UPU pentru investigații amănunțite.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. EDI spune

    Salbaticii dinaintea comunei primitive. Interziceti galeria U.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More