Pompierii dejeni au intervenit în cursul nopții trecute pentru a stinge flăcările care au cuprins un garaj și o bucătărie de vară dintr-o gospodărie situată în localitatea Orman.
Potrivit celor de la ISU Cluj, pompierii au fost alertați în jurul orei 23:50, iar în momentul sosirii la fața locului au găsit bucătăria de vară și garajul cuprinse în totalitate de flăcări.

De asemenea, incendiul era extins la casa de locuit, respectiv o terasă și acoperișul acesteia. Intervenția a durat mai bine de o oră, iar pompierii au reușit să evite propagarea flăcărilor.

Din fericire, nu au fost persoane rănite, iar cercetările au stabilit că focul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice din bucătăria de vară.