Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Mișcarea Populară Dej, prezentă la întâlnirea cu Traian Băsescu de la Cluj – FOTO

0 28

Un număr important de membri și susținători ai Mișcării Populare, filiala Dej, au fost prezenți sâmbătă la Cluj-Napoca, alături de conducerea organizației locale, la Conferința zonei de Nord-Vest a Partidului Mișcarea Populară, la care a participat și președintele Traian Băsescu.

Organizația Dej a Mișcării Populare a fost reprezentată de Sebastian Lazin, președintele filialei locale, Ionuț Todor, președintele organizației de tineret, Toma Gliga secretarul organizației Dej, președinții din comunele arondate, precum și un număr de 60 de membri ai organizației dejene.

”Scopul conferinței de sâmbătă de la Cluj-Napoca a fost ca domnul Traian Băsescu sa cunoască mai bine zona de Nord-Vest, precum și organizațiile din zonă. A fost o adevărată onoare să am ocazia de a participa la un asemenea eveniment alături de președintele nostru Traian Băsescu. Cred că toți cei 729 de delegați au plecat de la conferință mult mai motivați și mai dornici de implicare activă în schimbarea politicii românești. Eu sigur da”, a declarat Sebastian Lazin, președintele Mișcării Populare Dej.

Președintele Mișcării Populare, Traian Băsescu, a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, că parlamentarii formațiunii vor vota pentru învestirea Guvernului Cioloș, deși premierului desemnat îi va fi foarte greu să țină cont de prioritățile MP.

„În ceea ce privește noul guvern, am avut o discuție cu prim-ministrul desemnat Dacian Cioloș, (…), i-am expus prioritățile noastre, estimând că vom intra în opoziție cu guvernul imediat după ce votăm însă instalarea lui, ca un semn de încredere pentru Dacian Cioloș, un specialist admirabil. Dar convingerea mea este că îi va fi foarte greu să țină cont de prioritățile pe care le-am enunțat”, a afirmat Traian Băsescu.

MP a avut, sâmbătă, o întâlnire a CEN al organizației de tineret a formațiunii, urmată de Colegiul Național al Mișcării Populare și de o întâlnire organizatorică zonală.

În cursul serii de vineri, Traian Băsescu s-a întâlnit și cu primarul Clujului, Emil Boc.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.