Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

FOTO – Muncitor salvat de colegi și pompieri, după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el

0 28

ingropat pamant prabusit (1)

Un bărbat în vârstă de 34 de ani din localitatea Apa a ajuns azi în stare critică la spital după un accident de muncă suferit în Vișeu de Sus.

Bărbatul făcea parte dintr-o echipă de muncitori ce efectua lucrări la rețeaua de aducțiune a apei de pe strada Mioriței din Vișeu de Sus. La un moment dat, însă, un mal de pământ din taluzul șanțului în care lucra s-a prăbușit peste bărbat, acesta fiind îngropat de viu.

Imediat colegii acestuia au început să sape pentru a-l scoate afară, solicitând în același timp ajutor prin numărul unic de urgență 112.

În cel mai scurt timp, la fața locului s-au deplasat militarii din cadrul Secției de Pompieri Vișeu de Sus împreună cu un echipaj de prim ajutor din cadrul S.M.U.R.D. Vișeu de Sus și un echipaj al Serviciului de Ambulanță.

Pompierii au săpat aproximativ 30 de minute până au ajuns la bărbatul surpins de malul de pământ, în șanțul adânc de 3 metri. Imediat, bărbatului i-au fost aplicate manevrele de reuscitare la care a răspuns și a fost transportat la Centrul de Primiri Urgențe din localitate, se precizează într-un comunicat al ISU Maramureș.

Echipajul de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul S.M.U.R.D. Baia Mare a pornit înspre Vișeu de Sus pentru a-l transfera pe bărbat la Spitalul de Urgență ” Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.

Având în vedere că bărbatul se afla în timpul serviciului în momentul producerii incidentului, evenimentul este cercetat de către inspectorii ITM ca fiind un accident de muncă. În urma anchetei efectuată de polițiști și reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă, se vor stabili măsurile care se impun.

FOTO: ISU Maramureș

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.