Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

FOTO – O victimă încarcerată, alta ieșită din mașină

0 355

Un accident de circulație soldat cu două victime a avut loc joi după-amiază în zona localității maramureșene Surdești.

Un apel la numărul unic de urgență 112 anunța producerea unui grav accident de circulație joi, în jurul orei 14:45, în localitatea Surdești, la ieșire spre Cavnic. Pompierii au fost informați că în accident au fost implicate două persoane, una dintre ele rămânând captivă între fiarele contorsionate ale autoturismului.

La fața locului au intervenit de urgență Detașamentul de Pompieri Baia Mare cu două echipaje, unul de descarcerare și o autospecială de stingere, dar și un echipaj de prim ajutor de la Cavnic și o ambulanță.

În urma accidentului, o persoană a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi scoasă din autoturism. Femeia a fost preluată de echipajul medical SMURD și transportată la spital.

Cealaltă victimă implicată în accident era deja ieșită din autoturism la sosirea salvatorilor la fața locului.

”Persoana încarcerată este conștientă și cooperantă. Persoana preluată de SMURD este femeie, suspectă de fractură membru inferior”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More