Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

FOTO – Polițiști și jandarmi, razie la Cămărașu. Un tânăr, de 16 ani, prins pe picior greșit

0 134

Polițiștii, secundați de jandarmi, au efectuat o acțiune în localitatea Cămărașu. Au aplicat mai multe amenzi și au depistat persoane pe numele cărora existau mandate de aducere.

Potrivit unui comunicat de presă emis de IPJ Cluj, la data de 30 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliţie Rurală Apahida, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Ştefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca, au acționat pentru prevenirea şi combatarea faptelor antisociale, precum şi pentru menținerea unui climat de ordine şi siguranță publică, pe raza comunei Cămăraşu, din județul Cluj.

În urma acestor acțiuni au fost legitimate 35 de persoane și s-au aplicat 7 sancțiuni contravenționale. Totodată, au fost reținute două permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce și a fost retras un certificat de înmatriculare.

De asemenea, acțiunea desfășurată a condus la depistarea unei persoane bănuite de comiterea de infracţiuni contra patrimoniului, pe numele căreia era emis un mandat de aducere, într-un dosar penal instrumentat la nivelul Postului de Poliţie Comunal Cămăraşu.

În cadrul acțiunii, a fost depistat un tânăr în vârstă de 16 ani care conducea un autovehicul pe raza localității Sâmboleni. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More