Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

FOTO – Razie de amploare în Cluj-Napoca

0 992

Polițiștii din Cluj-Napoca au fost angrenați într-o razie de amploare în cursul nopții de 19/20 ianuarie.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj transmite prin intermediul unui comunicat de presă faptul că, în noaptea de 19/20 ianuarie, efective mărite din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au acționat pentru reducerea riscului rutier, pentru prevenirea accidentelor de circulație și responsabilizarea participanților la trafic.

Acțiunea a vizat depistarea și sancționarea celor care conduc cu viteză excesivă, a celor care conduc sub influența alcoolului și pun în pericol toți participanții la trafic.

În acțiune au fost angrenați polițiști din cadrul Biroului Rutier, precum și din cadrul altor secții de poliție de pe raza municipiului. De asemenea, au participat și funcționari din cadrul Poliției Locale. Acțiunea s-a desfășurat în zona cartierelor Mărăști, Gheorgheni, precum și în Piața Gării și pe Calea Baciului.

Au fost verificate 58 de autovehicule și legitimate 62 de persoane. În cadrul acestei activități, a fost depistat  un șofer cu o concentrație de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, pentru neregulile constatate la regimul circulației pe drumurile publice au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale. Acțiunile vor continua pentru prevenirea accidentelor rutiere și salvarea de vieți omenești, a mai notat reprezentantul IPJ Cluj.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More