Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

FOTO: Rupt de beat, a lovit o femeie pe trecerea de pietoni

0 387

O femeie a ajuns luni la spital, în Bistriţa, după ce a fost lovită de o maşină în timp ce traversa regulamentar pe trecerea pentru pietoni.

Accidentul s-a petrecut pe un bulevard intens circulat din municipiu. O femeie de 80 de ani, care traversa strada pe trecere, pe culoarea verde a semaforului, a fost lovită de un autoturism înmatriculat în Bistriţa-Năsăud.

”Conform primelor date, pe bulevardul Republicii din municipiul Bistrița, un bărbat de 64 de ani, din Bistrița, care conducea un autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei femei care, în calitate de pieton, era angajată regulamentar în traversarea străzii, pe culoarea verde a semaforului. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 1.20mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia urmează a i se recolta probe care vor stabili cu exactitate alcoolemia”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, femeia în vârstă de 80 de ani a fost rănită, fiind transportată la spital.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere cu alcoolemie.

Traficul rutier a fost blocat pentru aproximativ 40 de minute, după care polițiștii au dirijat circulația pentru încă 50 de minute, timp în care s-a circulat alternativ pe o bandă.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More