Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

FOTO – Tone de nisip și pietriș confiscate de polițiștii maramureșeni

0 105

Ieri, 3 decembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale și Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș, au acționat, cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite care se comit pe domeniul exploatării și comercializării agregatelor minerale.

Potrivit celor de la IPJ maramureș, au fost verificate 11 perimetre de exploatare a agregatelor minerale, de pe raza judeţului Maramureş. Astfel s-a constatat faptul că şapte unități administrativ teritoriale de pe raza judeţului efectuează activități de exploatare a agregatelor minerale (nisip și pietriș), din albia râurilor Vișeu, Iza, Ruscova și Lăpuș, încălcând reglementările legale în domeniu.

Întrucât administratorii verificaţi nu au putut prezenta permise necesare desfăşurării unor astfel de activităţi, eliberate de Agenția Națională pentru Resurse Minerale, poliţiştii au întocmit dosare penale ca urmare a constatării a şapte infracțiuni.

Totodată a fost dispusă măsura indisponibilizării cantității de 720 tone agregate minerale (nisip și pietriș), în valoare de aproximativ 45.000 lei.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de „executarea de activități miniere fără permis sau licență„ în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională şi luarea măsurilor legale, mai notează cei de la IPJ.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More