FOTO – Un bărbat din Cuzdrioara a accidentat trei persoane la Salva. Victimele stăteau pe bancă, în fața casei
Trei persoane aflate pe o bancă în faţa unei locuinţe din comuna Salva, între care şi o femeie însărcinată, au fost accidentate duminică seara după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului într-o curbă şi a colizionat un autoturism parcat, care a ricoşat înspre cei trei, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Accidentul s-a produs pe DN 17D.
La volanul autoturismului scăpat de sub control s-a aflat un bărbat de 49 de ani, domiciliat în comuna clujeană Cuzdrioara.
Cei trei răniţi sunt o femeie de 27 ani, însărcinată, o alta de 64 ani şi un bărbat de 60 ani.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, bărbatul de 60 de ani a fost găsit în stop cardio-respirator, dar, după aplicarea manevrelor de resuscitare, a început să respire. Acesta a fost stabilizat şi transportat de echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD la spitalul din Bistriţa.
La aceeaşi unitate medicală a ajuns, cu un echipaj al Ambulanţei, şi femeia însărcinată, care acuza dureri la un picior. Cealaltă femeie, de 64 ani, a suferit un atac de panică şi a fost transportată la spitalul din Năsăud.
Şoferul care a produs accidentul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au stabilit că acesta nu a adaptat viteza în curbă şi au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.